Reluarea turismului. Cine PLĂTEȘTE testele COVID-19
Autor: Ciprian Dumitrache pe 06 apr, 14:39 | Mutarea zilei

Operatorii din domeniul HoReCa îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii.

Operatorii din domeniul HoReCa îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii, astfel încât preţurile pentru clienţi să nu fie afectate, au declarat, marţi, reprezentanţi a două patronate din HoReCa.

Reprezentantul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Dragoş Petrescu, a apreciat că numărul celor care vor fi testaţi la intrare nu va fi foarte mare, deoarece unii români s-au vaccinat, iar alţii pot dovedi că au trecut prin boală, relatează Agerpres."Pe lângă vaccinare luăm în calcul testarea de către operator, pe costurile operatorilor. Deci nu discutăm aici de un potenţial cost pentru cetăţenii României, însă toate aceste reguli care ar putea ajuta redeschiderea ospitalităţii la data de 1 iunie vor fi decise în Comitetul interministerial. (...) Nu ne aşteptăm ca toţi clienţii noştri să urmeze a fi testaţi, pentru că avem o categorie de clienţi suficient de mare şi în creştere care s-a vaccinat, avem o categorie de clienţi suficient de mare care a trecut prin boală şi poate arăta că a trecut prin boală, aşadar cei care vor fi testaţi rapid vor reprezenta o minoritate, iar acest cost, între 2 şi 3 euro, care va fi un unul de testare rapidă este un cost asumat de operatori", a menţionat Dragoş Petrescu.La rândul său, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a susţinut că operatorii nu vor transfera asupra clienţilor costurile testării rapide la intrarea în localuri.

Citește și: HoReCa ar putea testa toți turiștii. Discuții la Guvern"Evident că orice cost care e suportat de operator se regăseşte cumva, dar nu vor creşte preţurile datorită acestor costuri (cu testările rapide, n.r.), ni le vom asuma noi, cu scopul de a creşte volumul, de a creşte circulaţia turistică în unităţile noastre, deci în niciun caz nu vom transfera costul pe client", a menţionat Călin Ile.În acest context, reprezentantul HORA, Dragoş Petrescu, a menţionat că angajaţii din HoReCa vor avea prioritate la vaccinare."(...) angajaţii din industria HoReCa vor avea prioritate la vaccinare şi acum lucrăm într-un grup de lucru cu Comitetul de Vaccinare, în aşa fel încât toţi angajaţii, de fapt cei din industria noastră care doresc să se vaccineze să poată avea acces mai facil la vaccin, iar clienţii, cetăţenii României care doresc să iasă în restaurante sau în hotel, să poată fi siguri că marea majoritate din industria noastră este vaccinată şi ei sunt în siguranţă", a precizat Dragoş Petrescu.


Mutarea zilei Vezi toate articolele