Renault vrea să strângă peste un miliard de dolari. Planul companiei
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
PNRR se referă la un pachet de investiții publice și reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Țară 2019-2020 . Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026.
PNRR se referă la un pachet de investiții publice și reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Țară 2019-2020 . Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026.
Constructorul auto francez Renault va încerca să genereze vânzări de peste un miliard de euro din aşa numita "economia circulară", prin transformarea uzinei sale de la Flins, o localitate de la marginea Parisului, într-un centru de cercetare, reciclare şi reparaţii, a declarat directorul general de la Renault, Luca de Meo, pentru publicaţia franceză Journal du Dimanche.

Economia circulară este un model de producţie şi consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea şi reciclarea materialelor şi produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viaţă al produselor este extins. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deşeurilor. Când un produs ajunge la sfârşitul duratei sale de viaţă, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou şi din nou, creând astfel o valoare suplimentară.

"Ambiţia noastră este ca, până în 2030, să ajungem să generăm mai multe venituri din reciclarea şi repararea vehiculelor la Flins decât din asamblarea de autoturisme acolo. Şi să ajungem la o cifră de afaceri de peste un miliard de euro din economia circulară", a declarat Luca de Meo.

Un miliard de euro reprezintă puţin peste 2% dintre vânzările totale ale Renault în 2020. Grupul auto francez urmează să anunţe joi rezultatele pe primul trimestru al acestui an.

Citește și Schimbări majore la Dacia. Decizia Grupului Renault

Renault a confirmat anul trecut că va înceta să mai asambleze noi autoturisme la uzine de la Flins, urmând ca până în 2024 să convertească această facilitate într-un centru de cercetare, reciclare şi reparaţii, în încercarea de a salva o parte din locurile de muncă de la această uzină. Renault şi-a propus ca în 2030 să ajungă la 3.000 de angajaţi la uzina de la Flins modernizată.

Anul trecut, Grupul Renault, proprietarul Dacia, a raportat pierderi record de opt milliarde de euro în condiţiile în care veniturile grupului au scăzut cu 21,7%, până la 43,474 miliarde de dolari, iar numărul de autovehicule vândute a scăzut cu 21,3% până la 2,95 milioane unităţi. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel