Romanian Software lansează versiunea în Cloud a platformei de salarizare și administrare a resurselor umane, colorful.hr, pentru a veni în sprijinul IMM-urilor
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Romanian Software, unul dintre liderii pieței românești de soluții software dedicate resurselor umane, lansează în Cloud platforma colorful.hr. Platforma este specializată în salarizarea, recrutarea și administrarea resurselor umane și vine în sprijinul companiilor mici și mijlocii, care doresc să își automatizeze o parte din activitățile aferente departamentelor de HR.

“Mai multe studii recente ne arătă că antreprenorii, managerii și specialiștii în resurse umane au ajuns să petreacă prea mult timp pentru a rezolva procesele administrative, cum ar fi salarizarea și administrarea de personal, și au prea puțin timp disponibil pentru angajați și pentru problemele lor. Sunt statistici care spun că, de exemplu, activitățile de salarizare și administrare de personal ocupă aproximativ 35% din munca unui întreg departament de resurse umane. Tocmai de aceea, am dezvoltat o platformă de HR în Cloud care să fie capabilă să efientizeze toate activitățile cheie din HR, cum ar fi calculul salariilor, pontajul, administrarea de personal sau managementul documentelor,” a declarat Victor Dragomirescu, directorul general al Romanian Software.

”Există, de asemenea, statistici care ne arată că la nivel internațional până la 8% din fondul total de salarii al unei companii poate ajunge să fie irosit, din cauza erorilor umane inerente în procesul de calcul și plată a salariilor și bonificațiilor. Oamenii sunt plătiți suplimentar în mod eronat pentru munci pe care nu le-au prestat și, mai departe, sunt plătite impozite către stat pentru ore care au fost calculate incorect. Platforma colorful.hr ajută companiile să evite toate aceste probleme, pentru că softul calculează salariile și taxele automat și fără erori”, a mai spus Victor Dragomirescu.

Platforma în Cloud le oferă utilizatorilor acces la cinci aplicații esențiale oricărui departament de HR: salarizare, pontaj electronic, administrare de personal, managementul documentelor de HR și spațiul personal al angajatului. În plus, platforma generează rapoarte complexe, care ușurează procesul de luare a deciziilor strategice din companii.

O noutate pentru România este faptul că platforma colorful.hr le permite companiilor importul automat de informații din Revisal și din declarația 112 și, în același timp, transmite automat modicările din Revisal către ITM.

“Am gândit această funcționalitate indispensabilă, credem noi, pentru a degreva oamenii de HR de o activitate repetitivă și stresantă. Platforma colorful.hr oferă opțiunea de activare a Revisal-ului pe pilot automat, prin care softul transmite în mod automat către ITM toate modificările făcute în contractele de muncă. Poate fi stabilită până și ora la care se dorește transmiterea informațiilor către ITM, după care softul își face treaba singur, fără a mai fi nevoie de vreo intervenție umană”, a adăugat directorul general al Romanian Software.

Platforma a fost lansată astăzi în versiunea sa în Cloud după o perioadă de dezvoltare de peste trei ani. Companiile interesate pot să testeze în mod gratuit platforma în Cloud, timp de 30 de zile, prin accesarea site-ului www.colorful.hr pentru crearea unui cont gratuit.

Aplicațiile în Cloud sunt preferate în general de companiile mici și mijlocii, pentru că sunt avantajoase din punct de vedere financiar. Reducerea de costuri este semnificativă pentru că organizațiile nu mai sunt nevoite să investească în servere, în securitatea și mentenanța sistemelor informatice, toate aceste detalii fiind în responsabilitatea administratorului platformei software.

Platforma colorful.hr este disponibilă de acum atât în varianta Cloud, accesibilă online, cât și în varianta on-premise, caz în care se instalează pe serverele organizațiilor. Platforma colorful.hr este adaptată și permanent actualizată în conformitate cu legislația din România.

Despre Romanian Software

Romanian Software este unul dintre liderii pieței românești de soluții software dedicate resurselor umane. Compania are la ora actuală prin intermediul colorful.hr aproximativ 600 clienți și circa 140 angajați și colaboratori, administrând datele a peste 120.000 de salariați din România. Printre clienții săi se numără firme și instituții de renume precum: Amrest (Starbucks), Altex, Universitatea București, Nuclearelectrica sau Alro Slatina. În plus, compania oferă servicii de externalizare a proceselor de HR, consultanță legislativă, recrutare și leasing de personal, precum și traininguri acreditate de formare a specialiștilor în resurse umane.

Compania a dezvoltat și administrează și platforma gratuită CalculatorVenituri.ro. Este vorba despre un calculator gratuit de salarii, care facilitează calculații rapide de la brut la net și de la net la brut pentru venituri din salarii, inclusiv deduceri personale sau alte beneficii cu facilitate fiscală, mandate de director, administrator, convenții civile, drepturi de autor și PFA. Calculatorul de venituri este disponibil online pe www.calculatorvenituri.ro, iar aplicația CalculatorVenituri.ro poate fi descărcată gratuit din Google Play și Apple Store.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel