Salariul minim diferențiat. Premierul Orban este de altă părere
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Nu poţi să ai mai multe forme de salariu minim, spune Orban
Nu poţi să ai mai multe forme de salariu minim, spune Orban
Obiectivul Guvernului este să aprobe până la sfârşitul acestei luni hotărârea ce vizează salariul minim, a declarat luni prim-ministrul Ludovic Orban. 

"Deja am primit pe masă o analiză şi aşteptăm finalizarea studiului de impact. Mâine, din câte ştiu eu, este convocat Consiliul Tripartit pentru o primă discuţie, vom veni cu analiza noastră şi, evident, cu nişte propuneri între marje privitor la creşterea salariului minim. Evident, trebuie să ţinem cont de factori obiectivi, şi anume indicele de creştere a productivităţii, de creşterea salariului mediu brut, de rata inflaţiei, dar, în acelaşi timp, trebuie să ţinem cont şi de impactul pe care poate să-l aibă creşterea salariului minim asupra profitabilităţii companiilor în mai multe ramuri în care, în ramurile respective, sunt foarte mulţi angajaţi cu salariul minim, astfel încât creşterea costului cu forţa de muncă să nu afecteze profitabilitatea ramurilor respective. Sigur că vom veni cu o formulă, negociem şi, aşa cum ne-am angajat, obiectivul nostru este ca până la sfârşitul lunii să dăm hotărârea de guvern privitoare la salariul minim", a spus Ludovic Orban, la finalul vizitei de lucru pe care a efectuat-o pe şantierul Stadionului Giuleşti.

O singură variantă

Întrebat dacă există mai multe variante privind salariul minim, respectiv pentru studii superioare şi studii medii, premierul a spus: ''Îmi este foarte greu să vă spun în momentul de faţă, ce vă spun limpede este că nu poate exista decât un singur salariu minim".

Citește și Salarii. Reintroducerea coeficienților de salarizare. Ce înseamnă

"Conceptul de salariu minim este fundamentat, astfel încât nu poţi să ai mai multe forme de salariu minim. În ceea ce priveşte salariul minim pe ramură, sigur că, probabil, creşterea salariului minim, în perspectivă, nu acum, va trebui gândită pe ramură şi mai ales... ştiţi cum e, creşterea indicelui de productivitate este diferită de la ramură la ramură şi, într-un fel, creşterea acestui parametru trebuie să se regăsească în creşterea salariului minim. Ca atare, în perspectivă, nu acum, pentru anul 2020, ne vom gândi la o reglementare care, de altfel, ne este solicitată de la nivelul Comisiei Europene, din 2015", a arătat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel