Semnale radio de pe Terra au ajuns la civilizații EXTRATERESTRE
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Oamenii de știință au făcut calculele
Oamenii de știință au făcut calculele
Oamenii de știință de la Universitatea Cornell împreună cu colegii lor de la Muzeul de Istorie Naturală al SUA au descoperit 2.034 de sisteme stelare relativ apropiate, de unde Pământul poate fi detectat prin metoda de tranzit a luminii.

Toate aceste stele se află la 326 de ani lumină (o sută de parseci) de Sistemul solar, iar semnalele radio artificiale de pe Pământ au ajuns la aproximativ o sută dintre ele. Iar pe exoplanetele unora dintre respectivele sisteme, pot exista civilizații ipotetice extraterestre, afirmă cercetătorii într-un articol publicat în revista Nature.

Având în vedere că unghiul sub care sistemul Pământ-Soare este vizibil de pe alte stele variază, nu întotdeauna se poate observa modul în care Terra trece pe fundalul discului Soarelui. Oamenii de știință au descoperit că în cazul 319 dintre cele 2034 de sisteme, această trecere poate fi observată în următorii cinci mii de ani, adică vor intra în zona de tranzit a Pământului (coincide cu planul ecliptic).

313 de stele au părăsit deja zona de tranzit a Pământului în anteriorii cinci mii de ani, dar au prins momentul de apogeu al civilizației umane moderne. 1402 de stele se află acum în zona de tranzit și vor mai rămâne încă ceva timp.

Semnalele radio pe care civilizația umană a început să le emită în spațiu cu aproximativ o sută de ani în urmă au ajuns deja la 75 de sistemele aflate într-o sferă cu o rază de 30 parseci (o parsec este egal cu 3,26 ani lumină).

Citește și NASA nu înțelege. Ce se petrece în Siberia este INEXPLICABIL

Se știe că șapte dintre aceste sisteme sunt cunoscute ca având exoplanete, dintre care patru se află la o sută de ani lumină de Pământ. Ross128, situată la 3,375 parseci de la Soare, este a 13-a cea mai apropiată stea de sistemul solar și al doilea cel mai apropiat sistem cu o exoplanetă comparabilă ca masă cu Pământul. Este posibil ca, de aici, a fost observată trecerea Pământului în urmă cu 3057, până la 900 de ani.

Sistemul stelar Tigarden, al 25-lea sistem cel mai apropiat de Soare (3.832 parseci), conține două exoplanete asemănătoare Pământului. Va intra în zona de tranzit a Pământului peste 29 de ani, unde va rămâne 410 zile. Și nu în ultimă instanță, sistemul TRAPPIST-1 (12,4 parseci), renumit pentru faptul că include șapte exoplanete, va intra în zona de tranzit în 1642 și va fi acolo timp de 2371 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel