SpaceX, evaluată la peste 100 de milioane de dolari după vânzarea secundară de acțiuni
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
SpaceX, compania spațială americană deținută de Elon Musk, a încheiat un acord cu investitorii pentru a vinde acțiuni în valoare de până la 755 milioane dolari la un preț de 560 dolari bucata.

Ca urmare a acestei înțelegeri, evaluarea companiei a crescut la 100,3 miliarde de dolari, scrie CNBC.

Potrivit surselor, compania nu a atras investiții, oferta de cumpărare reprezentând o vânzare secundară a acțiunilor existente.

SpaceX este a doua cea mai mare companie privată din lume, în urma companiei chineze Bytedance, evaluată la 140 miliarde dolari și înaintea companiei fintech Stripe (95 miliarde dolari), potrivit CB Insights.

În august 2020, SpaceX a atras investiții de 1,9 miliarde de dolari, compania fiind evaluată atunci la 46 de miliarde de dolari, au spus surse Bloomberg, iar în februarie 2021, CNBC a raportat că evaluarea SpaceX a crescut la 74 miliarde dolari.

În septembrie a acestui an, SpaceX a lansat pentru prima dată un echipaj civil de patru turiști în spațiu. 

Compania dezvoltă, de asemenea, sistemul de internet prin satelit, Starlink, care are deja aproximativ 1.740 de sateliți și peste 100.000 de utilizatori în 14 țări.

Noul preț al acțiunilor este o creștere de 33% față de ultima evaluare a SpaceX de 74 miliarde dolari la 419,99 dolari pe acțiune în februarie, când compania a strâns aproape 1,2 miliarde dolari.

Evaluarea companiei a crescut în ultimii ani, deoarece SpaceX a strâns miliarde de dolari pentru a finanța cele două proiecte-fanion: Starship și Starlink.

Dacă Starlink este rețeaua de internet interconectată cu mii de sateliți, Starship este o rachetă de generație nouă , pe care SpaceX o dezvoltă pentru a transporta echipamente și oameni în misiunile care vor urma pe Lună și Marte.

Compania testează prototipuri într-o instalație din sudul Texasului și a efectuat mai multe zboruri scurte de testare. Atingerea orbitei este următorul pas în testarea rachetei, SpaceX așteptând aprobările pentru următoarea sa lansare.

Citește și: Toyota, Honda și Nissan s-au lovit de zidul chinezesc. Vânzările japonezilor, în cădere liberă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel