Suflu optimist pe Wall Street după anunțul Pfizer
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursa New York. Este pentru prima dată când indicele Dow Jones Industrial Average depăşeşte pragul de 34.000 puncte.
Bursa New York. Este pentru prima dată când indicele Dow Jones Industrial Average depăşeşte pragul de 34.000 puncte.
Bursele de pe Wall Street au deschis şedinţa de luni cu creşteri spectaculoase, anunţul progreselor pentru un vaccin anti-COVID influenţând în special acţiunile din sectoarele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma pandemiei, transmite AFP.

În jurul orei 14.50 GMT, indicele Dow Jones Industrial Average afişa o creştere de 4,37% până la 29.561,67 puncte cu doar 10 puncte sub recordul istoric atins la mijlocul lunii februarie. Indicele S&P 500 înregistra o creştere de 3,72% până la 3.640 puncte, cu 60 puncte sub recordul de la începutul lunii septembrie.

Acţiunile Pfizer erau în creştere cu 8,86% după ce grupul farmaceutic american a anunţat că, împreună cu firma germană BioNTech, a pus la punct un vaccin eficient în 90% din cazuri pentru a preveni infecţiile cu Covid-19. Creşteri importante au înregistrat şi acţiunile altor companii farmaceutice precum Merck (+4%) şi Johnson and Johnshon (+3,80%).

Bursele mondiale au evoluții EZITANTE pe fondul alegerilor din SUA

De asemenea, toate sectoarele înregistrau creşteri, începând cu companiile din sectorul energiei (+12,82%) , care şi-au redobândit încrederea într-o relansare a activităţii. Companiile din sectorul imobiliar (+8,49%) şi sectorul bancar (+7,49%) afişau şi ele creşteri, la fel ca şi companiile aeriene precum titlurile American Airlines, care s-au apreciat cu 13% sau United Airlines, care au înregistrat un avans de 18,50%.

Interesul investitorilor pentru acţiuni s-a resimţit şi pe piaţa de obligaţiuni, un randamentul pentru obligaţiunile pe zece ani emise de Trezoreria SUA a urcat până la 0,9372% de la 0,8185% vineri.

De asemenea, pieţele de acţiuni din întreaga lume au crescut pe măsură ce investitorii au devenit optimişti că victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale înseamnă un pachet de stimulente fiscale mai mare în SUA şi un comerţ mondial mai calm. Aceasta ar însemna perspective de câştiguri mai bune pentru companiile expuse pe prima economie a lumii dar şi posibilitatea ca Rezerva Federală american să intervină pentru a oferi un sprijin suplimentar economiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...


pixel