TAXĂ desființată în acest sector din București. Explicații oficiale
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Cum se schimbă lucrurile
Cum se schimbă lucrurile
Primăria Sectorului 4 desfiinţează taxa de salubrizare pentru toţi utilizatorii acestui serviciu, până cel târziu la data de 1 martie 2021, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.

De la data desfiinţării, fiecare asociaţie de proprietari, persoană fizică sau juridică va contracta individual servicii de salubrizare de la operatorul economic licenţiat, aceasta reprezentând o modalitate prin care contravaloarea facturii lunare va putea fi zero, în contextul în care se va realiza colectarea selectivă.

"Până la data respectivă, Primăria Sectorului 4 şi operatorul de salubritate vor pune la dispoziţia beneficiarilor recipienţii şi infrastructura corespunzătoare de colectare selectivă. Noua măsură va conduce la atingerea obiectivelor europene în domeniul protecţiei mediului, fiind în conformitate cu obligaţiile prevăzute de Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Potrivit acestui act normativ, este prevăzută atingerea unui nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, cel puţin pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării", precizează Primăria Sectorului 4.

Citește și Wizz Air anunță o REDUCERE la prețul biletelor

Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4, şi-a exprimat convingerea că obiectivele europene în domeniul protecţiei mediului vor fi îndeplinite.

"Sunt convins că împreună vom reuşi să îndeplinim întocmai obiectivele europene în domeniul protecţiei mediului. Cu toţii vom fi responsabili, vom sorta corect deşeurile menajere şi nu vom mai avea nimic de plată la factura lunară", a declarat Daniel Băluţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

Putin vrea o bursă a cerearelor pentru BRICS

Președintele Rusiei Vladimir Putin a ordonat guvernului...

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel