Tichete. Câte feluri de bonuri valorice pot primi angajații
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Valoarea acestor tichete a fost indexată
Valoarea acestor tichete a fost indexată
La ora actuală există cinci tipuri de bilete de valoare care pot fi acordate salariaților.

Este vorba despre: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă, tichete culturale și vouchere de vacanță.

Tichetele de masă

Așa cum stabilește Legea nr. 142/1998, tichetele de masă sunt beneficii extra-salariale acordate de către angajatori salariaților “din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă”. Concret, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, iar costurile cu acestea sunt acoperite integral de către angajator.

Valoare acestor tichete a crescut în primăvară de la 15,18 lei la 20 de lei.

Tichete cadou

Conform Legii nr. 165/2018, tichetele cadou reprezintă bilete de valoare ce pot fi acordate de angajatori salariaților, în mod ocazional, pentru diverse cheltuieli sociale. Suplimentar, ele pot fi oferite și altor persoane, nu numai salariaților, pentru campanii de promovare a produselor, pentru studii de piață, pentru promovarea produselor pe diferite piețe, protocol și cheltuieli legate de reclamă sau publicitate.

Valoarea acestor TICHETE va crește. Despre ce e vorba

Tichete pentru creșă

Potrivit Legii nr. 165/2018, tichetele de creșă reprezintă bilete de valoare care se acordă lunar salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) și de indemnizația aferentă iar valoarea acestora este de 460 de lei.

Tichete culturale

Ordinul comun al Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Culturii nr. 2.753/3.191/2020 stabilește că, în semestrul al II-lea al anului, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale este de cel mult 160 lei/ lună, respectiv de maximum 320 lei/ eveniment.

Așa cum prevede actul normativ ce reglementează distribuția tichetelor culturale, respectiv Legea nr. 165/2018, acestea sunt bilete de valoare ce pot fi acordate angajaților lunar sau în mod ocazional și pot fi folosite pentru a plăti diverse bunuri și servicii culturale.

Guvernul acordă vouchere de 300 de lei. Cine le primește

Vouchere de vacanță

Nivelul maxim al sumei ce poate fi acordată pe parcursul unui an fiscal sub forma voucherelor este de șase salarii de bază minime brute, însemnând 13.380 de lei (adică 6 x 2.230 de lei). Iar cel care primește tichete de vacanță nu mai poate primi și prima de vacanță în același an fiscal.

Proiecte

Tichete de masă pentru pensionari

Pensionarii care au împlinit cel puțin vârsta de 75 de ani, care au venituri la nivelul pensiei minime garantate, și alte persoane defavorizate vor beneficia, în curând, de acordarea de mese calde pe bază de tichete valorice de 180 de lei pe lună. 

Tichete trusou

Tichetele trusou vor putea fi acordate de angajator salariaților care devin părinți, inclusiv când este vorba de adopții. Practic, se va acorda un singur tichet trusou pentru fiecare copil (după naștere sau adopție), care să fie folosit la plata produselor de îngrijire (de exemplu, păturică, prosop, căciuliță, șosete, termometru, aspirator nazal, cremă, șampon, scutece, biberon, lapte praf etc.).

Valoarea maximă a sumelor acordate ca tichet trusou nu va depăși 1.500 de lei pentru un copil. Valoarea nominală a unui astfel de bilet va fi de 50 de lei sau multiplu de 50, dar nu mai mult de 250 de lei.

Tichete junior

tichetele junior vor fi bilete de valoare acordate lunar sau ocazional salariaților părinți. Acestea vor fi pentru plata serviciilor educaționale, a bunurilor (manuale și rechizite școlare) și a taberelor.

Nivelul maxim al sumelor acordate ca tichete junior va fi de 250 de lei, dacă vorbim de un ajutor lunar, sau de 700 de lei, dacă ajutorul se acordă ocazional. Valoarea nominală a unui astfel de bilet va fi, de asemenea, de 50 de lei sau multiplu de 50, dar nu mai mult de 250 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel