TikTok nu se lasă și va contesta în instanță decretul american
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Va fi o bătălie încrâncenată
Va fi o bătălie încrâncenată
Reţeaua de socializare TikTok se pregăteşte să depună luni o plângere la tribunal pentru a contesta decretul preşedintelui american, Donald Trump, care la începutul lunii a interzis companiilor americane orice tranzacţie cu aplicaţia video şi cu proprietarul său chinez ByteDance, au declarat pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

De asemenea, în data de 14 august Donald Trump a emis un alt decret conform căruia TikTok are la dispoziţie 90 de zile pentru a-şi vinde operaţiunile din SUA, în caz contrar nu va mai putea continua să funcţioneze în Statele Unite.

Potrivit surselor, ByteDance a făcut progrese în discuţiile cu mai mulţi cumpărători potenţiali ai operaţiunilor din SUA ale reţelei TikTok, printre care se numără Microsoft şi Oracle. Este posibil şi ca unii din investitorii americani de la ByteDance să se alăture ofertei câştigătoare.

Cu toate acestea, plângerea care va fi depusă luni de TikTok vizează un decret din data de 6 august al preşedintelui american, care a cerut Departamentului Comerţului să facă o listă a tranzacţiilor efectuate de ByteDance şi filialele sale, care ar urma să fie interzise după 45 de zile.

Citește și COADĂ LA TikTok. Alt gigant întră în cursa pentru rețeaua chineză

Potrivit surselor citate de Reuters, TikTok intenţionează să susţină că decretul semnat de Donald Trump în data de 6 august se bazează pe o lege care permite preşedintelui SUA să recurgă la puteri economice de urgenţă, ceea ce lipseşte TikTok de o procedură echitabilă. De asemenea, TikTok va contesta şi faptul că a fost catalogată de Casa Albă drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale, au adăugat sursele.

Reţeaua TikTok este foarte utilizată de tinerii cu vârsta de 15-25 de ani şi are aproximativ un miliard de utilizatori în întreaga lume. Preşedintele american Donald Trump acuză platforma de luni de zile că fură date ale utilizatorii americani în beneficiul regimului de la Beijing, fără a aduce dovezi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Rușii bogați au o nouă problemă logistică legată de avere

Invazia declanșată de Putin în Ucraina a provocat recent...

Bursa a închis ziua așa cum a și început-o, în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere...

ELCEN vrea să construiască un cartier în Grozăvești

ELCEN îşi propune să construiască un cartier la CET...

Prețul unui metal folosit pentru computere a explodat

Este vorba despre indiu, cel mai moale metal, care nu...

Apple dezvăluie o nouă gamă de iPad, mai eficientă

După un an și jumătate fără niciun anunț pe iPad-uri,...

Drone militare: Marocul decolează cu o compania israeliană

Compania israeliană BlueBird Aero Systems, care...

OpenAI va detecta imaginile create cu AI generativă

Concret, este vorba despre un instrument nou al celor de...

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...


pixel