Știrile economice ale dimineții. Poate vă interesează
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Se lecturează repede
Se lecturează repede

Facebook a eliminat o reţea de conturi pro-Trump ce opera din România

Pe conturile respective erau publicate postări despre sprijin pentru liderul american din partea conservatorilor, negrilor americani, al creştinilor şi adepţilor grupării QAnon care răspândeşte teorii ale conspiraţiei.

Noul AN ȘCOLAR. Cum fac alții în pandemie. GERMANIA, spre exemplu

Strategii locali de luni de zile își bat capul în căutarea celor mai sigure soluții, un efort soldat cu un catalog de reguli care variază de o regiune la alta. Un adevărat mozaic de norme pus la punct cu implicarea directă a medicilor și specialiștilor epidemiologi, mai ales în condițiile în care Germania se așteaptă la un al doilea val al pandemiei. 

Goldman Sachs: Va fi totală NEBUNIE la burse, dar va fi PALPITANT

Dar, dacă unul dintre vaccinurile dezvoltate fie în SUA, fie în altă parte a lumii, se va dovedi eficient, atenția jucătorilor din piață se va îndrepta spre companii cu profituri mai mici, în detrimentul întreprinderilor din sectorul tehnologic.

Banca Naţională a decis reducerea dobânzii cheie la 1,5% pe an

În plan intern, datele şi informaţiile apărute după şedinţa de politică monetară a CA al BNR de la finele lunii mai au evidenţiat un impact sever al pandemiei de coronavirus, mai ales în aprilie, dar şi efectele economice şi financiare ale începerii relaxării graduale în luna mai a măsurilor restrictive.

Redeschiderea ȘCOLILOR. Cursuri suspendate. Ce fac părinții în aces caz

Pe perioada în care au fost suspendate cursurile şcolare, un părinte, la alegere, a avut posibilitatea să stea acasă, într-un fel de concediu, să spun, plătindu-i-se 75% din salariul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...


pixel