TOTUL se schimbă. Va fi ca o REVOLUȚIE pentru economia lumii
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Rolul băncilor centrale se va diminua considerabil
Rolul băncilor centrale se va diminua considerabil
Economia mondială va cunoaște, foarte curând, o schimbare radicală a principalelor reguli și instrumente de reglementare, ce poate fi comparată cu o adevărată revoluție, consideră analiștii consultați de agenția Bloomberg. În opinia lor, rolul băncilor centrale se va diminua în favoarea unui cuvânt mai puternic din partea guvernelor naționale. 

Deocamdată, în majoritatea țărilor lumii, băncile centrale se bucură de un grad suficient de ridicat de autonomie și de prerogativele necesare promovării unor politici proprii. Frecvent, acest lucru s-a materializat în adoptarea de măsuri menite să echilibreze efectul deciziilor guvernamentale, ce presupun cheltuieli excesive, cu riscul creșterii inflației. 

De regulă, pentru a stopa scumpirile în lanț, băncile centrale majorează dobânzile pe piețele locale și impun creșterea rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale, reducând, astfel, cantitatea de bani din economie. În condițiile actuale însă, chiar băncile centrale sunt interesate să susțină economia și întreprind demersuri pentru stimularea ei. 

Chiar în situația în care rata dobânzilor este aproape de zero sau se află pe teren negativ, băncile centrale cumpără obligațiuni de la băncile comerciale și corporații, reducând, astfel, profiturile. Procedând ca atare, acțiunile băncilor centrale din întreaga lume au dublat, practic, deciziile guvernelor pe durata cele mai ample crize din ultimii ani. 

Citește și FMI, ALARMĂ. Criză mondială fără precedent. Mircea Coşea, despre România: Cădere extraordinar de mare

În acest context, băncile centrale sunt obligate să recunoască faptul că au pierdut o parte din puterea pe care au deținut-o până în prezent, crede consilierul principal al băncii britanice de investiții HSBC, Steven King. Potrivit aprecierilor sale, acum stimularea activă a cererii se impune de la sine, dar pe viitor o asemenea abordare s-ar putea traduce printr-o redresare insuficient de rapidă din cauza reducerii actualelor programe de susținere.  

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel