Turismul va purta amprenta liberală. Explicații
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este nevoie de o lege advărată a turismului
Este nevoie de o lege advărată a turismului
Mediul de afaceri din turismul românesc trebuie consultat foarte mult pentru a dezvolta acest domeniu, iar noul Guvern va pune amprenta liberală asupra turismului românesc şi va menţine ce s-a făcut bun în acest domeniu, a declarat joi ministrul Economiei, Virgil Popescu, în cadrul participării sale la Târgul de Turism al României.

Acesta a subliniat că domeniul turismului va fi coordonat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, într-un departament dedicat.

"O să vedeţi în perioada următoare strategia pe care o avem în turism. Prima măsură care trebuie luată este reorganizarea ministerului. Turismul va avea un departament special, condus de un secretar de stat, care va lua la mână absolut tot ce s-a făcut, şi ce a fost bun menţinem, şi vom pune şi amprenta noastră liberală asupra turismului. Vom schimba legea organizaţiilor de management a destinaţiilor turistice (OMD), deoarece credem că acum este nefuncţională aşa cum este. E adevărat funcţionează pe Litoral, la Mangalia, dar eu cred că prin OMD-urile în parteneriat public-privat putem aduce mult mai mulţi turişti în România şi cred că trebuie consultat foarte mult mediul de afaceri din turism, pentru că ei au idei, ei lucrează acolo şi ştiu ce să facă", a susţinut Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a apreciat că actuala Lege a Turismului acoperă doar 40% din necesităţile din domeniu.

"Vom depune în dezbatere publică Legea Turismului, este în Parlament o Lege a Turismului dar după părerea mea şi a colegilor mei specialişti în turism, nu acoperă decât vreo 40% din necesarul unei legi adevărate a turismului. Avem foarte multe de făcut, timpul din păcate e limitat, e un mandat de maxim 1 an şi trebuie să ne concentrăm pe ce avem, dar prioritatea e să aşezăm Ministerul cu Departamentul de Turism pe făgaş, ca să poată să funcţioneze", a afirmat Virgil Popescu.

Citește și O pădure seculară din Maramureș, patrimoniu UNESCO, poate fi vizitată

În opinia sa, birourile de promovare turistică a României au prea mult personal, în jur de sunt 40 de posturi, câte două pe ţară, în condiţiile în care Grecia are 15, iar Franţa 36 de ataşaţi în turism.

"Evident, mă voi uita şi pe reţeaua externă de comerţ exterior a României, unde avem 83 de ataşaţi economici, şi să încercăm o colaborare, reţeaua de turism cu reţeaua de comerţ exterior, să acopere acolo unde reţeaua de turism nu acoperă. Pentru că avem trei nivele de destinaţii care pot aduce turişti - în primul rând ţările limitrofe, ţările cu potenţial turistic şi ţările din a treia zonă, cum ar fi China, ţările din Orientul Mijlociu, care pot fi aduse, şi m-am bucurat că am văzut şi un stand al Palestinei aici", a comentat Virgil Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel