UE cere încetarea imediată a ostilităților din Nagorno-Karabah
Autor: Matei Ion pe 27 sep, 13:47 | Articole recomandate

UE cere încetarea imediată a ostilităților

Uniunea Europeană a lansat duminică un apel la încetarea imediată a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah şi la revenirea Armeniei şi a Azerbaidjanului la masa negocierilor, transmite AFP.

''Informaţiile privind ostilităţile din Nagorno-Karabah sunt sursa celor mai grave îngrijorări'', a indicat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel.''Acţiunile militare trebuie să înceteze, cât mai urgent, pentru a împiedica orice escaladare. O revenire imediată la negocieri, fără condiţii prealabile, este singura cale posibilă'', a adăugat el.La rândul său, Franţa le-a cerut Armeniei şi Azerbaidjanului să pună capăt ostilităţilor şi să reia în cel mai scurt timp dialogul, după ce Erevanul a declarat duminică legea marţială în urma ciocnirilor cu forţele azere în regiunea Nagorno-Karabah.'''Franţa este extrem de îngrijorată de confruntări'', a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei franceze Agnes bon der Muhll. Într-un comunicat al MAE francez se arată că Parisul, ''alături de partenerii săi rus şi american, îşi reiterează angajamentul faţă de ajungerea la o soluţie negociată şi durabilă a conflictului'' în regiunea Nagorno-Karabah, ''cu respectarea dreptului internaţional''.

Război în Nagorno-Karabakh A fost declarată legea marțială

În schimb, Turcia i-a cerut Armeniei să înceteze imediat acţiunile contra Azerbaidjanului care ''vor arunca regiunea în foc''.''Cel mai mare obstacol pentru pace şi stabilitate în Caucaz este poziţia ostilă a Armeniei şi această ţară trebuie să renunţe imediat la această ostilitate care va trimite regiunea în foc'', a declarat duminică ministrul apărării turc, Hulusi Akar. El a adăugat căAnkara va susţine Azerbaidjanul cu ''toate resursele sale''.Armenia a declarat duminică legea marţială şi a dispus o mobilizare totală a armatei în urma confruntărilor din regiunea disputată Nagorno-Karabah cu Azerbaidjanul.Erevanul susţine că Azerbaidjanul a comis un atac aerian şi de artilerie asupra regiunii Nagorno-Karabah, în timp ce partea azeră afirmă că nu a făcut altceva decât să răspundă la o agresiune a forţelor armene, care - potrivit autorităţilor de la Baku - au lansat atacuri ''deliberate şi ţintite'' de-a lungul liniei frontului.

Te-ar putea interesa și...
Articole recomandate Vezi toate articolele