Undă verde pentru cea mai mare tranzacție din istorie
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Rușii și saudiții au revenit la sentimente mai bune
Rușii și saudiții au revenit la sentimente mai bune
Printul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman şi-a dat acordul pentru ca anunţul privind oferta publică iniţială (IPO) a gigantul petrolier Aramco să fie făcut duminică, 3 noiembrie, informează Reuters şi AFP citând surse din apropierea acestui dosar.

Listarea Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, a fost amânată deja de două ori însă potrivit surselor la o reuniune care a avut loc vineri seara, prinţul moştenitor şi-a dat acordul pentru demararea acestei operaţiuni. Calendarul precum şi modalităţile de desfăşurare ar urma să fie anunţate duminică.

Autorităţile de la Riad intenţionează să listeze un pachet cuprins între 1% şi 2% din acţiunile Aramco la bursa locală în ideea de a strânge o sumă de cel puţin 20-40 miliarde dolari, plecând de la ipoteza că Aramco este evaluată la 2.000 de miliarde dolari. Dacă sumele strânse la finalul listării vor depăşi 25 de miliarde dolari, Aramco va deveni cel mai mare IPO din lume, devansând listarea Alibaba în anul 2014 pentru 25 de miliarde dolari.

Printul Mohammed bin Salman intenţionează să listeze un pachet total de 5% din acţiunile Aramco, un prim pachet de 2% pe piaţa bursieră saudită în 2019, urmat în 2020 de un alt pachet ce urmează să fie vândut pe o piaţă bursieră internaţională care nu a fost încă stabilită, în ideea de a strânge suma de 100 miliarde dolari. Operaţiunea este gestionată de mari bănci americane precum JPMorgan Chase, Morgan Stanley, Goldman Sachs şi Bank of America Merrill Lynch. Potrivit surselor citate de AFP, şefii Aramco s-au întâlnit în ultima săptămână cu investitorii la Londra şi New York, în condiţiile în care există o reticenţă din partea investitorilor străini care au unele semne de întrebare cu privire la transparenţa, guvernanţa şi suma la care a fost evaluată grupul petrolier saudit.

Citește și Compania petrolieră Saudi Aramco a dat lovitura pe piață!

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Recent compania a informat că în primul semestru al acestui an a realizat un profit net de 46,9 miliarde dolari, în scădere cu 12% comparativ cu perioada similară a anului trecut ca urmare a scăderii preţului ţiţeiului. Este pentru prima dată în istorie când Aramco a dat publicităţii rezultatele financiare semestriale, conform cărora este cea mai profitabilă companie din lume.

Introducerea la bursă a Aramco constituie punctul central al unui plan de reformă economică, denumit Vision 2030, destinat diversificării economiei saudite, care în prezent este puternic dependentă de petrol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...


pixel