România, sub umbra incertitudinilor fiscale. Negrescu: Investitorii străini așteaptă să vadă ce se va întâmpla după alegeri
Comisia, mandatată pentru gestionarea schemei de sprijin în valoare de 750 de miliarde de euro, a comunicat deja mai multor state membre ale UE că trebuie să-şi amelioreze propunerile pentru cheltuielile din fondurile care le revin. În cazul Ungariei, Uniunea doreşte chiar schimbări ale legilor, iar documentul din 26 ianuarie arată că premierului ungar Viktor Orban i-au fost prezentate cerinţe precise în acest sens.
"Concurenţa la achiziţiile publice este insuficientă în practică", menţionează documentul, adăugând că este vorba de "nereguli sistemice" care "au dus la cea mai mare corecţie financiară din istoria fondurilor structurale în 2019".
Textul citat cere în special o mai mare transparenţă şi accesibilitate a datelor, argumentând că astfel procesele de achiziţie ar deveni mai corecte şi mai deschise. Concurenţa reală şi responsabilitatea la achiziţii ar evita fraudele şi necesitatea recuperării ajutoarelor cheltuite necorespunzător. Ungaria are una din cele mai mari rate de licitaţii cu o singură ofertă din UE, ceea ce duce la supraevaluări sistemice; în acelaşi timp, legea ungară privind conflictele de interese are multe lacune care permit ocolirea prevederilor.
"Comisia a insistat mulţi ani pentru o analiză mai bună şi un control mai bun al riscurilor la achiziţiile publice, dar se pare că există o opoziţie politică la cel mai înalt nivel. Aceste măsuri sunt simplu de implementat din punct de vedere tehnic şi se încadrează în obiectivele de digitalizare", mai arată documentul.
Citește și Covid-19. Prima țară din UE care cumpără vaccinuri din China
Guvernul de la Budapesta nu a răspuns imediat la e-mailul prin care Reuters a solicitat comentarii.
Agenţia reaminteşte că Ungaria, care se confruntă cu UE în mai multe probleme privind statul de drept, urmează să primească împrumuturi nerambursabile de aproape 6,3 miliarde de euro în cadrul schemei de relansare. Planul de cheltuieli trebuie însă aprobat înainte de data-limită de la sfârşitul lui aprilie, apoi acceptat de Bruxelles şi de celelalte ţări europene.
Un raport al OLAF - oficiul de luptă anti-fraudă al Uniunii Europene - afirma anul trecut că în perioada 2015-2019 în Ungaria au avut loc nereguli la cheltuirea a aproape 4% din fondurile europene, media în UE fiind de 0,36%. Chiar şi Slovacia, a doua în acest clasament negativ, a înregistrat doar 0,53% cheltuieli incorecte. Într-un interviu acordat agenţiei Reuters în septembrie 2020, Orban a contestat datele OLAF, spunând: "Nu accept că Ungaria este mai coruptă decât Austria sau Germania sau Danemarca".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bursa de Valori Bucureşti a...
Nouă înşelătorie de tip...
TikTok a primit un termen de 24...
Capitala Olandei ia măsuri...
Exporturile de cereale ale...
Acțiunile europene au crescut...
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în...
Rusia și Ucraina au negociat...
România are un cadru legal de verificare a...
TikTok anunţă că actualizează Regulile Comunității și introduce noi funcții...
Președintele sud-coreean Yoon...
În prezent, roboții reprezintă...
Reacția pieței petrolului la recentul atac al Iranului...
Putem vorbi despre o ușoară reașezare a prețurilor, care...
De ce fanii britanici ai...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în...
Potrivit firmei de specialitate...
Este ceea ce afirmă plin de convingere Nicolas Mougeot,...
Uniunea Europeană ar putea să...
A fost anunțat și prețul...
Preşedintele Klaus Iohannis a...
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în...
Detronat în sondaje, Justin...