Buget roz. Ungaria reintroduce a 13-a pensie și mizează pe un PIB de 4,8%
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ministrul ungar de Finanțe, Varga Mihály / Foto: MTI
Ministrul ungar de Finanțe, Varga Mihály / Foto: MTI
Parlamentul de la Budapesta a arpobat legea bugetului de stat pentru anul 2021.

Guvernul lui Viktor Orban se aşteaptă la o creştere a PIB-ului de 4,8%, o inflaţie de 3% şi un obiectiv de deficit de 2,9% din PIB. În 2021, datoria publică urmează să scadă la 69,3% din PIB, faţă de nivelul de 72,6% estimat pentru sfârşitul anului curent, relatează MTI.

Pentru asigurări de sănătate şi protecție împotriva epidemiilor cât și pentru funcţionarea sistemului sanitar, s-au alocat un buget de 2944 de miliarde de forinţi (8,3 miliarde euro).

Pentru protecţia economică, care oferă sprijinul necesar pentru continuarea programelor dedicate protecţiei şi repornirii economiei, pentru dezvoltări şi investiţii majore şi prioritare, respectiv pentru măsurile legate de sprijinirea ocupării forţei de muncă, bugetul alocat este de peste 2600 de miliarde de forinţi (7,4 miliarde euro).

În lege, fondul subvenţiilor UE pentru lupta împotriva epidemiilor apare cu suma zero, acesta fiind destinat primirii unor subvenţii care ar putea sosi din partea Uniunii Europene.

Anterior, Mihály Varga, ministrul Finanţelor din Ungaria, a spus că, în 2021, fiecare dintre domeniile prioritare va putea beneficia de mai multe resurse, astfel că, anul viitor, pentru sprijinirea familiilor vor fi disponibili aproape 2295 de miliarde de forinţi (6,5 miliarde euro), ceea ce înseamnă o creştere ale acestor fonduri de 67 de miliarde de forinţi faţă de anul 2020. Va fi menţinut sistemul de impozitare special pentru familii, va fi majorată indemnizaţia pentru îngrijirea la domiciliu și va fi crescută capacitatea grădiniţelor şi creşelor.

Ministrul a mai spus că în 2021 pentru educaţie vor fi alocați aproximativ 2030 de miliarde de forinţi (5,7 miliarde euro), ceea ce înseamnă o creştere de 78 de miliarde de forinţi faţă de anul curent. Tot în 2021, pentru salariile angajaților din sistemul public vor fi alocați 4477 de miliarde de forinţi (12,7 miliarde euro), ceea ce înseamnă cu 387 de miliarde de forinţi mai mult decât anul curent.

Companie din Ungaria vrea să se extindă. Vizează achiziții în România

Cheltuielile pentru pensii au fost stabilite la 3915 miliarde de forinţi (11,5 miliarde euro), ceea ce înseamnă cu aproape 330 de miliarde de forinţi mai mult decât în 2020. Va fi reluată acordarea celei de-a 13-a pensii pentru care au fost bugetați 77 milioane de forinți.

Administraţiilor locale le-au fost alocați 860 de miliarde de forinţi, cu 120 de miliarde de forinţi mai mult decât în acest an. În acelaşi timp, plata contribuţiei de solidaritate va fi extinsă şi asupra administraţiilor locale cu o putere fiscală mai mică, astfel că din această sursă sunt preconizate venituri de 165 de miliarde de forinţi, faţă de cei 43 miliarde de forinţi care au fost prevăzuţi pentru acest an.

Presa publică de stat va avea un buget majorat la 97 de miliarde de forinţi (276,3 milioane euro), faţă de cei 75 miliarde de forinţi cât au fost alocați pentru anul în curs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel