Vaccinul Pfizer. Decizie de ultimă oră a producătorului american
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
O hotărâre forțată
O hotărâre forțată
Pfizer a retras o cerere pentru autorizarea utilizării de urgenţă a vaccinului său anti-COVID19 în India, dezvoltat împreună cu asociatul său german BioNTech, a declarat vineri compania farmaceutică americană pentru Reuters.

Compania americană, care a fost primul producător de medicamente care a aplicat pentru autorizarea utilizării de urgenţă a vaccinului său anti-COVID19 în India, a avut o întrevedere miercuri cu Autoritatea de reglementare a medicamentelor din India iar decizia a fost luată ulterior, a precizat compania.

"Pe baza deliberărilor din cadrul şedinţei şi a necesităţii de informaţii suplimentare de care autoritatea de reglementare (indiană) are nevoie, compania a decis să-şi retragă cererea momentan", a afirmat Pfizer într-un comunicat transmis Reuters.

"Pfizer va continua să coopereze cu autoritatea (indiană) şi va retrimite cererea de aprobare, alături de informaţii suplimentare, pe măsură ce acestea devin disponibile, în viitorul apropiat", a precizat compania.

Citește și Redeschiderea școlilor. Regulă OBLIGATORIE pentru toți

Pfizer a depus o cerere de autorizare a vaccinului său în India la sfârşitul anului trecut, însă guvernul indian a aprobat în ianuarie două vaccinuri mai ieftine - unul de la Oxford University/AstraZeneca şi celălalt dezvoltat în ţară de Bharat Biotech alături de Consiliul indian de Cercetare Medicală. Ambele companii au depus cererile de aprobare a vaccinurilor după Pfizer.

Organizaţia Centrală de Control a Medicamentelor din India a refuzat să accepte cererea de autorizare depusă de Pfizer fără un studiu local privind siguranţa şi imunogenitatea vaccinului pentru indieni, a informat Reuters. Pfizer a declarat anterior Reuters că solicitarea sa este susţinută de date provenite în urma unui studiu global care au demonstrat o rată de eficacitate de 95%, fără probleme de siguranţă asociate vaccinului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel