Urmărește dezbaterea live

Covid-19. Rezultate promițătoare ale unui vaccin experimental
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Vaccinul era autorizat până acum pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste în SUA şi Europa.
Vaccinul era autorizat până acum pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste în SUA şi Europa.
Primele teste ale vaccinului experimental al companiilor Pfizer și BioNtech arată că acesta este sigur și a generat producerea de anticorpi la pacienții care au participat la aceste testări.

Rezultatele indică faptul că acest vaccin novator se menține pe primul loc în grupul vaccinelor care se află în teste pe plan mondial.

Vaccinul ARN a fost testat pe 45 de adulți sănătoși care au fost împărțiți în două grupe din care 24 au primit două injecții cu doze diferite, 12 au primit o singură injecție cu o doză foarte mare iar restul de nouă au făcut parte din grupul placebo. Dintre aceste grupe, cel căruia i-au fost administrate două doze au avut cele mai bine rezultate, abținându-se cel mai mare nivel de anticorpi, notează Bloomberg.

Covid-19. Încă o descoperire îi uimește și alarmează pe cercetători

Pfizer și compania germană BioNtech sunt în concurență cu alte firme farmaceutice precum AstraZeneca, Moderna dar și alte câteva zeci de alte companii din lume care toate s-au înscris într-o cursă contra coronometru pentru obținerea unei terapii eficiente împotriva Covid-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...


pixel