Pandemia ucide turismul românesc. Val de anulări de vacanțe
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Valul patru lovește năpraznic turismul
Valul patru lovește năpraznic turismul
România este pe lista roșie a pandemiei de COVID-19, iar turiștii străini care aveau de gând să vină în țara noastră în această toamnă au anunțat că renunță în favoarea unor destinații mai sigure și mai cunoscute. Tour-operatorii dau vina pe noul val de COVID-19, dar și pe nepăsarea guvernanților.

România își pierde și bruma de turiști străini care o vizitau anual în fața noului val COVID-19, dar mai ales din cauza nepăsării grave a celor care trebuiau să aibă grijă de turismul românesc, spun tour-operatorii citați de Mediafax.

Odată cu intrarea României pe lista roșie a incidenței cazurilor de COVID-19 și creșterea alarmantă a deceselor din cauza acestei boli, cei câțiva turiști străini care aveau de gând să vină în România în această toamnă au anunțat agențiile de turism și unitățile de cazare că renunță la țara noastră în favoarea unor destinații mai sigure și mai cunoscute.

Lovitura este una extrem de dureroasă pentru tour-operatorii români de incoming, pentru unitățile de cazare și de alimentație care se chinuie să supraviețuiască de la o zi la alta într-o industrie haotică, lipsită de reglementări sau de coordonare.

Vizele SUA pentru români au fost anulate din cauza COVID-19. Programările care mai sunt acceptate

„Turismul în general, dar mai ales cel de incoming a devenit un sector al nimănui, ignorat cu totul de un guvern în care nu numai că nu mai există un minister care să-l coordoneze, dar, mai grav, nu mai există niciun departament, nicio direcție sau măcar o persoană însărcinată oficial. Cu alte cuvinte, turismul românesc a decedat oficial. În condițiile în care toate țările europene au făcut din strategia de turism un instrument major de recuperare a pierderilor înregistrate în perioada pandemică, România nu are niciun plan minim, în ciuda apelurilor disperate venite din partea asociațiilor și profesioniștilor din domeniu. Site-ul oficial de prezentare, www.romania.travel este total nefuncțional pentru că nu a mai înnoit nimeni domeniul de internet! Ce să mai vorbim despre buget de promovare, program de marketing sau măcar o viziune pe termen scurt! După doi ani, 2020 și 2021, în care participarea României la târgurile de turism a fost una anemică și neînsemnată, din păcate, anul următor se anunță ca unul în care țara noastră va dispărea complet de pe harta turismului mondial. Pentru prima oară după anul 1980, destinația România lipsește de la World Travel Market (Londra) - al doilea cel mai mare eveniment expozițional de turism din lume. Incompetența, indolența și nepăsarea celor care ne conduc au atins cote maxime”, spune Ovidiu Tudor, președinte Asociația Incoming România.

Potrivit acestuia, deși turismul de incoming este unul din puținele domenii care contribuie în mod pozitiv la îmbunătățirea imaginii de țară, lipsa de viziune ne compromite pentru următorii ani.

Operatorii solicită premierului înființarea de urgență a unui organism profesionist și independent care să coordoneze promovarea României, a unei Organizații de Management al Destinației capabilă, competentă și cu obiective clare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel