Urmărește dezbaterea live

Vânzări de ARME. Beijing anunță sancțiuni împotriva unor companii aeriene
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Vânzări de ARME. Beijing anunță sancțiuni împotriva unor companii aeriene
Vânzări de ARME. Beijing anunță sancțiuni împotriva unor companii aeriene
China a anunţat luni introducerea de sancţiuni împotriva unor companii, persoane şi entităţi americane implicate într-un proiect de vânzare de arme în valoare de 1,8 miliarde de euro Taiwanului, insulă revendicată de Beijing, informează AFP.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Zhao Lijian, a anunţat pentru presă că producătorii de arme Lockheed Martin, Boeing Defense şi Raytheon sunt vizaţi de aceste măsuri de represalii, a căror natură nu a fost însă precizată.

"Vânzarea de arme şi echipamente (...) către regiunea Taiwan aduce gravă atingere suveranităţii şi intereselor de securitate ale Chinei", a declarat Zhao Lijian, subliniind că aceste sancţiuni sunt luate pentru "a proteja interesele naţionale" chineze şi vizează "particulari şi entităţi care s-au comportat rău" în cadrul acestei vânzări.

Fauci: Vaccinul SIGUR și EFICIENT va fi gata în 2020

Taiwanul numără 23 de milioane de locuitori. Insula este condusă de 75 de ani de un regim care s-a refugiat aici după ce comuniştii au preluat puterea în China continentală, în urma războiului civil chinez.

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea către Taiwan a 135 de rachete defensive de coastă Slam-ER, care au o rază de acţiune suficientă pentru a atinge China, pentru o valoare estimată la 1 miliard de dolari. Washingtonul, care consideră drept prioritate strategică contracararea creşterii influenţei Beijingului în regiune, a mai decis să vândă Taiwanului lansatoare de rachetă tactice în valoare de 436 de milioane de dolari şi echipamente de imagistică destinate recunoaşterii aeriene pentru 367 de milioane de dolari, ceea ce ridică valoarea totală a tranzacţiilor aprobate la peste 1,8 miliarde de dolari.

Washingtonul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul în 1979 pentru a recunoaşte Beijingul, dar rămâne aliatul cel mai important al insulei şi furnizorul numărul unu de armament. Republica Populară Chineză consideră teritoriul insular una dintre provinciile sale şi ameninţă că va recurge la forţă în cazul proclamării oficiale a independenţei sau a unei intervenţii externe, în special americane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...


pixel