Vestra Industry, cifră de afaceri de 70 milioane de Lei în T3 2020
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Vlad Iftime
Vlad Iftime
Vestra Industry anunță o cifră de afaceri de 70 milioane de Lei în T3 2020,  înregistrând o creștere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut

Primul cluster specializat în industria utilităților și echipamentelor de automatizare, Vestra Industry, a încheiat al treilea trimestru al anului 2020 cu o cifră de afaceri de 70 milioane de Lei, înregistrând o creștere de 32% față de aceeași perioadă a anului trecut. Portofoliul de clienți a crescut și el cu 15% față de 2019. Rezultatele se bazează atât pe parteneriatele solide cu furnizorii care aduc plus-valoare businessului, cât și pe calitatea bunurilor și serviciilor distribuite la nivelul pieței. 

„La fel ca majoritatea sectoarelor economice și noi am fost afectați de pandemia generată de Covid-19. Fiind o companie de consultanță trebuie să menținem constant legătura cu clienții și să ne deplasăm pe teren, astfel că starea de urgență și măsurile de distanțare socială reprezintă o provocare pentru noi. Cu toate acestea, am reușit să ne adaptăm noilor condiții și să ne continuăm activitatea și, la fel ca într-o mare familie, ne-am susținut reciproc și am luptat împreună pentru atingerea obiectivelor comune.”, declarat Vlad Iftime, Managing Partner Vestra Industry. 

Numai în trimestrul trei, rezultatele financiare arată o cifră de afaceri de 33 milioane de Lei, înregistrând o creștere cu aproximativ 57% față de același trimestru din anul precedent. Factorii care au generat această majorare într-un mod alert au fost apetența constructorilor pentru finalizarea proiectelor de pe piața din România aflată încă în dezvoltare și dependentă de măsurile economice și financiare aplicate de Guvern, dar si vremea neobișnuit de frumoasă pentru această perioadă care a fost de mare ajutor în implementarea proiectelor. 

Pe lângă gestionarea afacerii în contextul pandemic, cea mai mare provocare de business a clusterului este dezvoltarea unei noi divizii IT. "Pentru anul 2021 ne-am propus să creștem departamentul de IT care va realiza soluții pentru orașe inteligente (smart cities) și de cyber security. Astfel, oferim posibilitatea orașelor și comunităților să devină competitive din punct de vedere economic, să își consolideze eforturile de durabilitate și să deschidă ușa către noi servicii și comunicații într-o societate mobilă în continuă creștere. Într-o lume din ce în ce mai dependentă de tehnologie, în care hub-urile urbane sunt interconectate, securitatea în mediul virtual devine și ea un ”must have”." ,a adăugat Vlad Iftime, Managing Partner Vestra Industry.

Vestra Industry este prima companie din România cu un portofoliu bogat și o experiență vastă de peste 25 de ani care creează o punte între nevoile beneficiarilor (creșterea eficienței și performanței consumului de apă, energiei termice sau gaz) și oferta internațională de produse, servicii și echipamente destinate industriei de utilități. Activitatea companiei se axează pe două divizii: cea de automatizări cu o pondere de 30% și cea de echipamente-utilități cu o pondere de 70% din cifra de afaceri. În prezent, compania desfășoară proiecte care se axează pe partea de utilități publice și de contorizare inteligentă prin comunicații de tip SMART contribuind în același timp la protejarea mediului înconjurător, impactat de schimbările climatice. Astfel, cu ajutorul partenerilor, lideri de piață la nivel mondial și alături de cei 62 de angajați, Vestra Industry a reușit să ofere clienților cele mai eficiente soluții menite să controleze pierderile de apă sau consumul inutil de energie electrică. 

Vestra Industry comercializează o gamă largă de echipamente de măsură și control, soluții pentru rețele de apă și canalizare dar și sisteme de automatizare aduse pe piața din România în parteneriat cu lideri modiali precum Rockwell Automation, Itron, AVK International, Kamstrup, Baroclean, Sainte-Lizaigne, Panduit, Rivard, Orbinox, Enz® Technik Ag, ProSoft Technology, Grupul ECA, Musthane, Cla-Val, Hilscher, Universal Robots.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel