Vicepremierul României: Eu o să vă spun ce pregăteşte Guvernul
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Ce-ar trebui să se întâmple la începutul anului școlar
Ce-ar trebui să se întâmple la începutul anului școlar
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă că  toţi copiii vor beneficia de toalete în instituţiile de învăţământ din ţară, chiar şi în localităţile fără apă şi canalizare, unde vor fi montate containere sanitare.

"Nu în ultimul rând, am deblocat 25 de milioane de euro, fonduri europene, pentru ca autorităţile publice locale, acolo unde nu există apă şi canalizare, să poată să achiziţioneze containere sanitare, astfel încât copiii să aibă acces la spălatul pe mâini şi inclusiv toaletă, pentru că în câteva luni de guvernare nu putem să acoperim o nepăsare care s-a perpetuat în România, în 30 de ani, şi anume aceea de a avea încă, în Europa anului 2021, localităţi unde nu există apă curentă sau canalizare", a spus vicepremierul Raluca Turcan.

Vicepremierul a reamintit că 750.000 de copii ar trebui să beneficieze gratis, din partea statului, de câte o tabletă sau câte un laptop, pentru a putea face cursuri online.

Citește și Noul AN ȘCOLAR. Raluca Turcan: Vor fi pentru situații de avarie

"Eu o să vă spun ce pregăteşte Guvernul României pentru începutul de an şcolar. Dincolo de decizia de a începe şcoala faţă în faţă, o decizie extrem de importantă şi în acord cu ceea ce susţin peste 72% dintre părinţi şi profesori, este aceea ca cele 250.000 de tablete achiziţionate deja de către Ministerul Educaţiei să fie completate prin decontarea a încă 500.000 de tablete şi laptopuri, pentru autorităţile locale ce achiziţionează astfel de dispozitive pentru începutul de an şcolar, în situaţia în care avem o evoluţie epidemiologică nefavorabilă şi intrăm în scenariul trei, acela al predării online. Aşadar, 100 de milioane de euro decontaţi pentru autorităţile locale pentru achiziţionarea a 500.000 de tablete şi laptopuri", a arătat vicepremierul Raluca Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...


pixel