Violeta Alexandru: Intenționez să fac o schimbare la Casa Națională de Pensii
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Locul în care autorităţile vor pensionarea la 45 de ani. Angajații vor lucra 20-25 de ani
Locul în care autorităţile vor pensionarea la 45 de ani. Angajații vor lucra 20-25 de ani
Intenţionez să fac o schimbare la nivelul conducerii Casei Naţionale de Pensii, pentru care am trei variante pe care le voi prezenta premierului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii, Violeta Alexandru. 

"Nu am încă o persoană în minte pe care să o comunic public. Am trei variante pe care le voi prezenta premierului. Sunt persoane care au experienţă, respectiv m-au convins în ceea ce priveşte modul în care vor aborda lucrurile în Casa Naţională de Pensii. În lipsa unei decizii privind care dintre aceste persoane ar fi cea mai potrivită, o decizie pe care o va lua domnul premier pe baza inclusiv a punctelor mele de vedere şi a altor informaţii pe care domnia sa le poate accesa, vă voi comunica numele acesteia. Este evident că intenţionez să fac o schimbare la nivelul conducerii Casei Naţionale de Pensii şi deîndată ce se va lua decizia o voi comunica", a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii: Numărul dosarelor de recalculare a pensiilor a scăzut la jumătate

Ministrul Muncii a adăugat că actualul preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, Ioan Petru Căprariu, caută să fugă de responsabilitate "prin concediul prelungit pe care îl tot cere".

"Fac un apel la preşedintele încă în exerciţiu al Casei Naţionale de Pensii (Ioan Petru Căprariu, n.r.) să-şi lămurească situaţia. Domnia sa a intrat brusc în concediu când eu am devenit ministru şi am început să cer informaţii cu privire la situaţia întârzierilor în recalcularea pensiilor. La început au fost câteva zile de concediu medical. Eu sunt un om respectuos, dar cu toate acestea înclin să cred că prin concediul prelungit pe care îl tot cere caută să fugă de responsabilitate, în ceea ce priveşte rezultatele evaluării pe care am făcut-o şi, mai ales, în ceea ce priveşte faptul că îi cer explicaţii, inclusiv va urmare a semnalelor pe care le primesc de la pensionari. Sunt practici diferite de lucru în Casele locale de pensii pe care le doresc explicate de către conducerea Casei Naţionale de Pensii, iar concediul prelungit al domnului preşedinte mă pune în situaţia de a-mi obţine informaţiile relativ greu, respectiv de a nu putea să discut în mod responsabil cu cineva care a gestionat acest sistem înaintea venirii mele în funcţia de ministru. Prin urmare, voi discuta cu premierul cu privire la această situaţie, în cazul în care domnul preşedinte, căruia din câte ştiu îi expiră ultimul concediu medical la sfârşitul acestei săptămâni, nu va lua singur o decizie privind continuarea activităţii în fruntea Casei Naţionale de Pensii", a afirmat Alexandru.

Săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a anunţat că îl va înlocui din funcţie pe preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Ioan Petru Căprariu, şi că are în vedere modernizarea instituţiei, care este ''complet neadaptată secolului XXI''.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel